U.R.BANKSY – Transforming Urban Realities este un schimb de tineri de 9 zile, care va găzdui 35 de participanți și 7 lideri de grup într-un oraș post-industrial, Rustavi, din Georgia. Scopul proiectului este de a sensibiliza problemele legate de drepturile omului și de a promova egalitatea și democrația prin exprimarea creativă, precum graffiti și artă stradală. Viziunea noastră este de a crea spațiu pentru a reflecta, a face schimb de povești cu privire la problemele cu care se confruntă tinerii în zilele noastre, în comunitățile din jur, prin angajarea în unele schimbări sociale transformatoare, utilizând activismul non-violent, precum graffiti. Metodologia se bazează pe educația non-formală și învățarea informală, precum și pe utilizarea artelor și a expresiei creative pentru a ne educa cunoștințele despre drepturile omului, pentru a dezvolta conștiința critică și competențele pentru cultura democratică.
Participanți: 35 de participanți și 7 lideri de grup
Rezultate obținute: Tema drepturilor omului abordată prin intermediul artei stradale ne este relatată de un participant român cât se poate de relevant: „Proiectul s-a desfășurat într-un centru construit recent din orașul Rustavi, aflat la aproximativ 30 km de capitala Georgiei, Tbilisi. Facilitățile logistice și activitățile au avut parte de susținerea centrului de cercetași din Rustavi, o locație foarte bine dotată. În primele trei zile, am abordat tematica drepturilor omului, acestea fiind zilele cu cel mai mare aport de informații primit. Printre metodele folosite menționez metoda teatrului-forum (de a pune în scenă diferite situații în care drepturile omului sunt încălcate sau respectate), care mi-a atras atenția într-un mod pozitiv. În a patra zi, am vizitat și capitala georgiană, Tbilisi, unde am bifat câteva obiective din zona centrală, iar seara am dedicat-o prezentărilor cu și despre arta stradală din țările participante. Primele seri ale proiectului au fost dedicate acestor prezentări, iar una dintre ele a fost seara interculturală. În următoarele zile participanții au generat idei pentru desenarea unui zid din orașul Rustavi. După ce am deprins secretele spray-urilor, am avut ocazia să pictăm unul dintre zidurile terenului de fotbal din Rustavi. Procesul a fost blocat pentru scurt timp de prezența adiministrației locale, dar participanții au putut relua toată munca a doua zi. Proiectul propriu-zis s-a încheiat cu o seară împreună la un restaurant din Rustavi, cu o veritabilă supra. Accesul la cultura locală și explorarea spațiilor înconjurătoare au reprezentat un plus al acestui proiect. Locația a fost, de asemenea, optimă pentru organizarea lui. Amânarea unor activități, lipsa unei comunicări mai strânse între participanți au fost două puncte negative. În ansamblu, proiectul a fost o bună oportunitate pentru cine dorește să învețe mai multe într-un cadru internațional și pentru cine vrea să afle mai multe despre drepturile omului în relație cu arta stradală.”
Partener: Asociația Idei și Proiecte pentru Tineri Activi
Finanțator: Programul Erasmus+











